INTRODUCERE
Societatea de azi nu ne oferă un model absolut, transcendent și veșnic. Societatea postmodernă este axată pe pseudomodele: vedete, dive, staruri, cântăreți, fotbaliști, politicieni... Din păcate lumea se orientează către un univers efemer. In contextul postmodernist se pune în mod exclusiv accent pe spațiul virtual (internetul și mass-media, în mare parte televizorul, ne ocupă aproape tot timpul), pe consumerism și divertisment. Dar, pentru toate aceste lucruri individul uman are nevoie de bani. Nu trebuie să ne ascundeam după deget, ci să recunoaștem că omul contemporan (sau "omul recent", cum îl numește Horia-Roman Patapievici, într-o carte publicată la editura Humanitas) și-a ales o cale materialistă, nihilistă și hedonistă, însă nu generalizăm. Slavă Domnului, există și în societatea postmodernă atâtea persoane (sper că putem face distincția între persoană și individ) care au drept Model pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu-Calea, Adevărul și Viața (Ioan, 14, 6). Nu putem concepe ideea că sec. XXI (supranumit secolul vitezei) este 100% orfan de Dumnezeu. Mulți spun că nu putem face nimic fără iubire. De acord, dar mai mult nu putem face nimic fără credință. In primul rând trebuie să crezi în iubire și apoi să iubești. Chiar dacă în societatea de azi iubirea a devenit ceva comercial (mă refer aici la Valentine's Day și nu numai), nu putem spune că nu mai există iubire. Așa-i și cu credința. Lumea e preocupată de altceva, dar tot există Biserică și oameni credincioși care se gândesc la suflet. Nu a murit interesul pentru spiritualitate. Ne-am dus puțin spre indiferență și ateism. Vedem prea bine ce luptă ducem astăzi. Oamenii încearcă să facă politică, nu au timp de teologie. Nu e rău să faci politică, rău e să fii avid de putere și să transformi politica în corupție și demagogie. Religia, ca să folosesc un termen laic, este blamată. Se petrec diverse atentate, cutremure, incendii, accidente sau războaie și fără motiv se dă vina pe Biserică, pe religie sau chiar pe Dumnezeu. E absurd să găsești vinovat pe Dumnezeu-Creatorul pentru aceste dezastre. Nu mai are rost să detaliem subiectul fiindcă anul 2015 a lovit România cu o mare tragedie (într-un club numit "Colectiv") și s-a văzut la televizor cât de dur a fost atacată Biserica și Patriarhul. Tot acum recent (după anii 2000 și ceva) ne confruntăm cu o nouă și gravă problemă, interzicerea icoanelor în școli și scoaterea Religiei din învățământ. Asta fiind opera unor oameni deștepți (poate pasionați de o filosofie nihilistă) din Buzău, dl. Moise și dl. Remus Cernea. Parcă se vrea o societate fără Biserică și fără principii morale. Biserica-Maica neamului românesc (Eminescu) sau Trupul Tainic al lui Hristos, acum este considerată o afacere și atât. Religia, icoanele, sfinții, agheazma și sfinetele moaște egal discriminare, primitivism și idolatrie, în viziunea unor asociații și ONG-uri umaniste. Din partea lor (într-o țară 87% creștin-ortodoxă) vin tot felul de critici la adresa Bisericii. In acest profil socio-umanist, pentru ce să se mai studieze Teologia? Ce rol mai are Teologia în societatea actuală? Ce șanse mai au studenții de la Teologie să se angajeze pe domeniul lor? Acum vine marea mea întrebare, referitoare la tema aleasă aici. Putem să mai vorbim de principii catehetice în acest context socio-cultural? Cred ca în mod firesc poporul român (în istorie, dar și astăzi) a fost și este catehizat de Biserică. Educația se face prin școală , dar și prin Biserică. Cu toate că promotorul educației trebuie să fie familia. Familia este celula de bază a societății, iar Biserica este conștiința. Biserica ne dă niște repere vii și clare. Nu putem să fugim de Biserică. Nu putem să fugim în munți. Nu sunt de acord să ne ascundem de această societate aflată în criză, beznă și anxietate. Trăim în societate. Biserica face parte din spațiul social. Nu e nevoie să modernizăm biserica sau să o laicizam, dar e bine ca biserica să se corecteze la limbaj, trăire și misiune.
