Cerul
(filosofie pur si simplu)
Autor: Dănuţ Belu
tatalui
meu, cu lacrimi si dor…
Postfata
(de Paul Krizner) …
Motto:
"Merg pe strada, deasupra mea e cerul, dar eu nu ma gandesc la el, este pur si simplu. Cerul pe care l-am vazut o singura data in viata mea. De atunci el este tot timpul deasupra mea. In stanga si in dreapta mea sant casele vazute o singura data in viata mea si ele se schimba una intr-alta dupa o fantezie bineinteleasa, linistitoare, dupa fantezia orbului."
Introducere:
Marturisire
sau autocritica
Cerul
este deja o filosofie, o intreaga filosofie, de ce ma complic sa filozofez
nefiind filosof? Abordez o tema vasta avand cunostinte putine si talent
neprofesionist, mai mult de amator cum am spus. Cui ma adreseaz cu aceasta
pseudo-filosofie? Copiilor? Da, mai degraba filosofie pentru mintea copiilor
fac eu aici. Am citit destule carti din 2007 pana-n present, am citit tot ce am
prins si “tot” ce m-a interesat. Teoretic am habar de cum se scrie un jurnal
filosofic, un eseu filosofic… dar practic stiu ca nu stiu nimic, stiu ca nu
stiu sa scriu. De curand am terminat de citit cartea “Despre necunoscut”,
scrisa de Teodor Baconsky. Nu blamez “elita intelectuala” contemporana, insa va
marturisesc cu man pe inima, prefer sa scriu prost, sa scriu neliterar, decat
sa scriu asa “rigid”, la nivel academic. Cine intelege mesajul? Cati dintre
tinerii de azi sunt capabili sa perceapa filosofia lui Teodor Baconsky? Dansul
e mai elegant, mai bland, nu ne “omoara” cu neologisme (super) tari, dar totusi
e de “neinteles”, e prea filosofic, e prea intellectual. Nu credeti ca eu am
inteles 100% cartea Despre necunoscut. Sunt multe pasaje, fragmente unde nu
pricep ce vrea sa zica. La fel este si H.R.Patapievici cu Omul recent. Abuzeaza
de filosofie si nu stiu ce ramane. Scriitorul (extrem de intelectual) abuzeaza
de filosofie iar cititorul neinitiat, obisnuit “abuzeaza” de plictiseala. Sper
sa nu se supere nimeni la ceea ce marturisesc acum, e o “trista” realitate.
Majoritatea cititorilor citesc ca e la moda, citesc carti comerciale, citesc
autori nu carti. Mie imi place cum scrie si intelectualul nostrum autohton,
insa ma gandesc de ce nu doreste sa fie accesibil tuturor, de ce scrie pentru
un cerc restrans. Ana Blandiana nu exagereaza cu neologismele si nici cu
limbajul de lemn. Nici Lucian Blaga (filosof fiind), nici Constantin Noica,
nici Emil Cioran… nu exagereaza cu filosofia, mai lasa si un moment de respire.
Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu (pe care am incercat sa-i citesc integral,
insa n-am reusit) au carti deicate “exclusiv” intelectualilor. De asemenea, imi
place cum scrie si unul si altul (am zis cum scrie nu ce scrie) dar e pacat sa
vorbeasca doar ei intre ei. Nu se intampla nimic daca renunta la “grindina de
neologisme” si la limbajul ethnic. Nu-i judec, doar incerc sa le atrag astentia
ca mesajul lor nefiind accesibil tuturor cititorilor (mai sunt tineri nebuni ca
mine care citesc, si citesc serios nu gluma) tinde sa ramana ancorat intro
grota neoplatonica sau in “usa interzisa”. Tot zic ca m-am convertit launtric,
ca am descoperit ortodoxia precum este firesc, dar mai degraba cred ca m-am
convertit spre carte, un fel de convertire culturala sa spunem. De la citit la
scris nu a fost cale lunga. Citind mult (pentru varsta mea e mult sa citesti
peste 300 de carti in 5 ani; asta nu o zic ca si lauda de sine sau din mandrie,
cid oar ca sa combat prejudecatile ca tinerii nu citesc deloc) am fost la doi
pasi de scris. Biblioteca mea, biblioteca personala sau biblioteca de acasa
gazduieste acum peste 700 carti. De fapt, eu am citit mult mai mult… peste 400
carti doar din bibiloteca mea si vreo 200 de carti imprumutate, insa am zis 300
ca sa fiu sigur ca marturisesc corect. In fine… Scrisul, din durere si dragoste
pentru omul contemporan, poate fi asa simplu, fara sa dauneze nimanui. Scriu,
nu ca sa ma aflu-n treaaba, scriu considerand ca am ceva de spus (si asa
recunosc ca-l “plagiez” pe marele Roman si Filosof Constantin Noica). C. Noica
spunea ca scrie deoarece crede in ceea ce zice si normal ca avea ceva de spus
astfel. Scrisul meu are lipsuri, lacune (ca sa folosesc un “neologism”) , si
sta prost tare la capitolul estetica. In stilistica exista greseli fara de
numar. Textul nu curge. Stiu… Scriu “dezlanat”, “neingrijit”, “dezordonat” (cum
mi-a zis fratele Lurentiu Dumitru). Ideile nu-s imbricate frumos. Nu am
cursivitate, continuitate. Ma exprim prea simplu si trec fara sens de la o idée
la alta. Ma opresc brusc. Las idea in aer. Nu vorbesc cu cititorul ca-n
literatura mare, literatura adevarata. Nu vorbesc cu cititorul ca sa simta el
singurel prezenta sa in “opera”. Scriu doar la nivel de incepator, refuz sa ma
schimb, raman numai la capitolul incercari. Poat oare convinge prin acest “gen”
de scriere?
30
– 10 -2012
Ganduri
Cerul...
acest mister intruchipat in nori. Ador sa privesc cerul. De mic copil sunt
fascinat de aceasta taina, numita simplu cer. Cerul este casa lui Dumnezeu,
gandeam in sufletul meu virgin, gandeam asa ca si toti copiii, dar gandesc si
acum ca este adevarat. Aici se "ascunde" Dumnezeu de la Adam pana astazi.
Filosofia intreaba (prin I. Kant) ce este omul, eu din frageda copilarie ma tot
intreb ce este cerul. Cine nu s-a gandit la cer, mai ales ce este (oare)
dincolo de nori? Cum de stau "agatate" stelele, luna si soarele pe
cer? Capodopera lui Dumnezeu este Taina. Taina te traieste ne spune Paul
Evdokimov. Omul este o taina intre taine. Omul exista intre cer si pamant,
avand libertatea sa aleaga cerul (Raiul) sau pamantul (iadul). Nu face parte
dintro specie nici omul, nici taina. Psihologia si sociologia vorbesc de
individul uman; filosofia de omul -animal rational, teologic se foloseste
termenul de persoana, care defineste omul cel mai bine.
Atunci
cand se lasa sedus de credinta, de constiinta, intr-un cuvant de Dumnezeu, omul
este mai aproape de cer. Cerul inseamna viata. Fiinta umana fara cer zace-n
neant si-n abisul desertaciunilor (caci toate cele lumesti sunt desertaciuni,
dupa cu ne marturiseste Eclesiastul). Din cer vine ploaia. Din cer vin ingerii
lui Dumnezeu. Din cer straluceste Soarele Dreptatii, Lumina Hristos. Din cer
astepatm Bucuria Invierii. Noi traim pentru a invia, nu traim pentru a avea sau
pentru a fi.
Cerul ne da
speranta ca vesnicia nu-i o utopie, ci o realitate pe care o dobandim prin
mantuire. Cerul sta la baza tuturor viselor. Cerul, prin credinta si smerenie,
este ancorat in inima omului. Ideea de cer este geniala. Si nu putem spune
despre cer, doar ideea de cer,
fiindca cerul ESTE, ca si Dumnezeu, care
s-a autodefinit simplu si paradoxal prin cuvintele: "Eu sunt Cel ce sunt".
28-10-2012
Prietene,
cel ce ai probleme cu "problema raului" (respectiv originea raului),
hai sa vedem clar unde este de fapt adevarata problema! Esti sigur ca vrei un
raspuns (ca esti in cautare) sau vrei doar sa ti se dea dreptate? Ajung la
"concluzia" ca problema raului nu e o problema in sine, ci este mai
mult problema ta, tine de felul cum interpretezi tu "problema".
Astazi, la cursul de Istoria Bizantului, Parintele Gagu din Braila (Parintele
Profesor care dupa anumite surse am auzit ca are si doctoratul in domeniu,
adica nu-i un terchea- berchea sau un neica-nimei) imi raspunde la
"problema raului" astfel: problema raului este libertatea. Cel ce nu
crede, nu crede oricum , nu prea ai ce sa-i explici fiindca depinde de ce intentii
are. Daca te referi la cei care-l acuza pe Dumnezeu de crearea raului
(Socotindu-L coautor la rau) ce sa le raspunzi... Avem pasajul din Sf.
Scriptura cu Lucifer, avem Invatatura Bisericii, avem pe Sf. Parinti; daca se
calca in picioare tot ce e de natura ortodox, nu mai are rost sa intrebi ca e
logic ca tu nu cauti un raspuns ci cauti sa-ti impui parerea, ideea despre
problema raului...
Am plecat de
la intrebarea referitoare la Origen: de ce nu este recunoscut de Biserica ca si
Fericitul Augusitn? Sincer, Pr. Profesor nu prea a fost convingator, probabil
era si obosit si nu s-a concentrat cum trebuie sa-mi spuna exact ce ma doare.
Adica, eu vroiam sa aflu de ce nu e socotit si Origen ca si
"Fericit"? Imi place ca Pr. profesor nu-l considera eretic pe Origen
si-si argumenteaza afirmatiile corect. Ne-a spus si de Neagu Djuvara despre
teoria "cumanilor". Despre problema raului, nu am de ce sa mai insist
fiindca intru in taramul filosofiei. Am intrebat si intrebarea lui Florin
(vecinul meu cu care - in special cu Vali M. - am intrat in polemici pe teme
religioase) : Cum am aparut noi oamenii, scuze, cum ne-am inmultit din Adam si
Eva, n-a fost incest? Parintele mi-a spus: Unde-i lege nu-i pacat. Cineva care
tot cauta nod in papura o sa comenteze
mereu , etc. Tot Florin ma intreaba "cine l-a facut, creat pe
Dumnezeu?" ... Intrebari de baraj, intrebari incomode din punctul lui de
vedere... dar de fapt aceste intrebari sunt intrebari de gradinita si nu-s
intrebari serioase ci "aberatii". Daca tu nu stii de la scoala macar,
de la Religie, ca Dumnezeu nu a fost creat, ce sa mai discutam... Daca vrea sa
accepte Invatatura Bisericii, daca vrea sa-L asculte pe Domnul Hristos, de
bine, daca nu sa fie sanatos; polemicile doar de dragul polemicilor nu ajuta la nimic. "Desteptii" astia
care vor (nu stiu ce vor) raspunsuri matematice la chestiuni ce tin de
credinta, in primul rand Il i-au la misto pe Dumnezeu. Opera lui Dumnezu e "gresita" in
"ratiunea" lor, si analizand mai la adanc "boala" , o sa ne
dam seama ca ei de fapt si de drept iau locul lui Dumnezeu, si-au facut din
minte dumnezeu, se cred dumnezeu fara Dumnezeu. Cum vine asta, dumnezeu fara
Dumnezeu? Sa fiu mai plastic, se cred mai destepti decat Dumnezeu. Frate, ce
raspuns sa-ti dau eu, un biet om (smerit si umli) , modest student la teologie didactica , tie
care esti dumnezeu? Studiaza (fara ura si partinire) istoria, filosofia,
teologia... si poate vei gasii un raspuns pe masura ta. Nu te supara pe mine,
eu sunt om, om neputincios!
30-10-2012
Privesc cu
smerenie cerul. Dintotdeauna m-a fascinat cerul. Inaltimea, maretia, farmecul
sau, ma facea de mic copil sa pun intrebari. Oare ce este cerul? Cum sta agatat
acolo sus, sus tare, fara sa cada? Cat de departe suntem de cer? De ce a pus
Dumnezeu, omul, acest necunoscut intre cer si pamant? Stiu sigur ca omul este
nascut din cer. Pamantul este doar o plapuma rece, care tine de urat omului
dupa moarte. Moartea, misterul ancorat in vesnicie. Cerul, alt mister convertit
sublim in taina. Omul - taina si filosofia de la care pleaca totul, dupa
anumiti ganditori. In fine... Definind omul ca taina, ajungem la cer, taina
tainelor. Colindam intr-o lume plina de taine, insa (prin credinta si
constiinta) avem certitudinea ca Dumnezeu este autorul cerului. Deci, nu putem
vorbi despre cer fara Dumnezeu. Sunt profund pasionat de cer. Privesc uimit,
timid, speriat cerul. Frica de Dumnezeu, adica frica de a nu-L pierde pe
Dumnezeu, nu-mi da voie sa tratez superficial cerul. Nicio blasfemie despre
cer. Cerul senin sau cerul pictat de stele. Acesti astrii, licurici simpatici,
contureaza cerul, facandu-l si mai minunat. Am omis esenta, iertare! Cerul este
o minune. Nu orice minune, ci o minune dumnezeiasca.
Vorbesc cu
cerul. Este trist. Norii s-au adunat, gri si apoi se inegresc. Fulgere, tunete.
Ploua. Ploua torential. Iar s-a suparat cerul pe noi. Dumnezeu comunica cu lumea prin semne. Ploaia
este un semn de bine sau de rau. Potopul lui Noe va fi fost un argument
puternic, ca omul a alunecat prea aspru spre rau. Azi, se spune ca lumea merge
din rau in mai rau. Sa fie mai rau ca pe vremea Sodomei si Gomora? Sa fie mai
rau ca pe vremea Potopului? Biblia confirma pacate strigatoare la cer. Cerul a
plans. A plans mult timp. Omul nu respecta cerul, omul respecta banul. Ce
valoare are banul si ce valoare are cerul? Vreau sa privesc cerul precum
priveam cand eram copil. Vreau sa privesc cerul naiv ...
O zi
frumoasa foc. Aerul proaspat imi da senzatia ca lumea s-a schimbat. Cine stie,
poate a condamnat poluarea. Privesc acelasi cer. Ma gandesc daca cerul e unic
privit peste tot de pe pamant. In Italia este acelasi cer ca in Romania?
Soarele este peste tot soare, doar ca intr-o tara e mai generos iar in alta mai
zgarcit.
Caut cel
mai frumos cer. Sper sa fie aici in Romania. Doresc sa raman patriot neamului
romanesc si cerului in special. Iubesc cerul mai mult decat neamul? Nu stiu.
Sunt inca mic. Sunt confuz. Privesc prin ceata. Nu vad clar. Am o viziune prea
putin limpede. Cerul ma inspira, totusi caut, caut nu stiu ce caut , precum candva
Blaga. Probabil caut un zambet. Astept sa surprind cerul zambind. Zambetul da
vointa omului si vietii. O viata fara zambet este o viata fara suflet. Cerul
are suflet? Doamne , ce intrebari stupide pun! Ideea principala oricum e cerul.
Restul sunt idei secundare. Radacinile sunt infipte in cer. Visez la un copac
sadit in cer. Cred ca o sa visez mult si bine. Realitatea nu-i sf. Cerul ,
cerul fizic (nu metafizic) nu-i poezie, metafora, peisaj obscur... Cerul e ceea
ce se vede in sus. Lumea a luat nastere din sus in jos. Oare s-a plictisit sus,
acolo sus, de a coborat jos? Aici jos e greu, e multa suferinta, e frig... Se
petrec fel si fel de tragedii. Drame peste drame, dar si comedii umane.
Despartirea de cer, de vesnicie, de fericire, a fost o drama mantuita de Domnul
Iisus Hristos, prin Rastignirea pe Cruce. Invierea a biruit intru Nadejde si
Adevar. Inaltarea la Cer, evenimentul petrecut la Cincizecime, sadeste in
inimile Apostolilor, a oamenilor credinciosi, dorul dupa Dumnezeu.
Cerul adie
palid. Nu si-a schimbat fata deloc. Are aceeasi atitudine impunatoare. Curand
cerul va lacrima. Lacrimile cerului sunt lacrimi de roua. Atata timp cat cerul
plange inseamna ca omul e bolnav. Sufletul e intunecat de patimi (acum cu un
termen modern, se spune vicii) si comportamentul in aceasta stare absurda,
neantica, abisala, strica armonia cu natura, viata , cerul ...
Cerul in
sine e o enigma. Degeaba filozofam despre om si cer. Taina nu se descopera
filozofic. Filosofia, adica iubirea (filo) de intelepciune (sophia) tace in
fata multor lucruri. Taina ramane taina orice ar face omul. Astfel si cerul.
Trimitem rachete in spatiu, dar nu descoperim nimic interesant. Geniul cerului
e Dumnezeu. Dumnezeu nu sta abscons in cer, Dumnezeu este pretutindeni, dar
conform Bibliei , stim ca tronul dumnezeiesc este in Cer. Atunci de ce
cosmonautii nu au gasit niciun tron, niciun Dumnezeu in spatiu? Nu au gasit
pentru ca nu au cautat unde trebuie. Cerul lui Dumnezeu nu este
"cerul" explorat de americani si rusi, cerul dumnezeiesc este inima
omului. Cercetatorii NASA, savanti obsedati de OZN-uri, de extraterestrii,
privesc cerul prin prisma umanista. Dansii gandesc strict rationalist si vor
printr-un spirit nihilist sa vada ce e dincolo de ce nu se vede. Curiozitatea
aceasta ateista, scuze, pornita dintr-un sentiment ateist, bazata pe
pseudoargumente pseudostiintifice (un fel de stiinta fara constiinta)
profaneaza taina, cerul si trateaza blasfemiator divinitatea, ignorand orice
Idee de Dumnezeu. Stiinta opereaza cu date fixe (masurabile), cu definitii si
ipoteze. Omul autonom a facut si din Dumnezeu o Ipoteza, astfel intalnim teze
despre "Ipoteza Dumnezeu". Cerul sa fie tot o ipoteza? Sper aici sa
gasesc antiteze nu teze.
12/06/2013
Cerul e albastru. Tot timpul cerul e albastru? Nu.
Oare de ce se intristeaza cerul, schimbandu-si culoarea? Albastrul
semnifica cerul senin. Pare banal sa
spui despre cer ca e albastru, fiindca cerul trebuie privit nuantat. Adevarata
"culoare" a cerului este vesnicia. Cerul nu doar ca-ti da senzatia de
infinit, cerul purcede din Infinit. Desigur, sa nu cadem in erezie, e bine sa
lamurim de pe acum, cerul nu e dumnezeu, cerul e creat, si ca orice creatie
divina, are un rost extraordinar in viata omului. Omul devine prieten cu cerul
daca nu se leapada de Hristos. Omul acest necunoscut (dupa filosofie) , faptura
cea mai aleasa (dupa Biblie) , nu a ajuns in cer calatorind cu avionul sau cu
racheta cosmica. Cerul "fizic" se vede, cerul metafizic (mai corect
spus cerul spiritual) este nevazut. Ochii trupesti (din cauza pacatelor
personale) n-au putere sa vada frumusetea cerului spiritual, lumea nevazuta.
Ochii suftelesti, ochii sfintilor (printr-o viata duhovniceasca demna de
Mantuitorul Iisus Hristos) au vazut partea nevazuta a acerului, si in viata si
mai ales cand au adormit intru fericire vesnica. Mentalitatea umanista,
nihilista sau de alta natura anti-Dumnezeu (acum de tip new-age) considera
basme, povesti, mituri... aceste vedenii ale Sfintilor. Sufletul dupa moarte nu
exista in opinia lor. Totul este neant. Nu inteleg taina din pricina filozofiei
luciferice pe care au facuto idol. Contextul religios nu are text pentru
necredinciosi (atei) , insa textul necredintei e fara context si de aici ies
interpretari gresite, polemici nesfarsite, controverse si tot felul de idei
rele, aberante... Cerul ne invata Binele. Arta cerului este
"tacerea". Cat rau am savarsit
noi in istorie, si cerul "tace", rabda si plange. Ploaia e un
fenomen meteo, explicat laic dupa cum stim de la geografie. Poetic, metaforic,
filosofic... ploaia este plansul cerului. Lacrimile de sus convertesc
"praful" de jos. Fara ploaie cerul isi pierde sensul. In popor, in
mintea batranilor mai exact, cerul e "obligat" sa dea ploaie, sa dea
ploaie curata si la timp. Omul implora cerul sa fie bland. Omul roaga pe
Dumnezeu sa nu-l pedepseasca cu un cer naprasnic, necrutator. Omul slujeste
cerul printro viata cerasca. Omul, natura, cerul... cand sunt intru comuniune,
ne bucuram de Armonie. Cand omul nu mai e om, e dusman al naturii si al
cerului, iar universul uman devine haos. Nu incerc sa "personific"
cerul cu Dumnezeu (chiar daca sunt de nedespartit) , dar stim prea bine ce
simte constiinta cand priveste cerul. Sincer, omul se raporteaza la cer ca la
Dumnezeu, cu mici exceptii, nu vad o greseala. Cerul a fost dintotdeauna (in
gandirea antica) zeificat, socotit zeu, chiar dumnezeu, adica zeu superm. Cel
de Sus, expresie folosita in romanele lui F.M. Dostoievski, nu se supara de-L
"asemanam" cu Cerul. In constiinta noastra ortodoxa, facem clar
distinctia intre Ceva Absolut si ceva creat. Aceste modeste ganduri despre cer,
nu sustin o teza teologica, ci o smerita incercare de filosofie crestina sau
filosofie pur si simplu. Folosesc un limbaj neacademic, mai putin tehnic, ca sa
lamuresc pe oricine ca filosofia nu-i grea. "Constiinta filozofica" a
lui Blaga, poate fi exprimata in cuvinte simple. Cerul este o tema profund
filosofica pe care o dezbat cu drag. Nu respect regulile (sistemul) unui eseu
filosofic original deoarece nu sunt filosof, sunt doar amator (de filosofie)
... si iubitor de cer... si pictez aici (cu smerenie) umile ganduri despre
cer...
30 -10 - 2012
Idealul meu e Cerul. Traiesc ca sa castig (cuceresc)
cerul, sa dobandesc Imparatia Cerurilor. Fara cer ma simt ca o pasare fara
aripi. Oxigenul meu e cerul. Sunt fascinate de maretia cerului si scriu
filosofic despre cer, cu nadejdea ca nu voi pierde bogatia cerului. Repet
cuvantul cer sau cerul, din motive estetice. Inceputul gandurilor mele canta
cerul si-l pomeneste (inima) atat de des, ca sa intre-n fiinta launtrica a
cititorului.
30 -10 – 2012
Cerul, aceasta sfanta taina...
Cerul, acest plapand mister...
Cerul surade, plange, tace si vorbeste prin
"semne" (ploi, tunete, fulgere,soare...) de la existenta lui si pana
acum. Incerc sa convertesc smerite ganduri, catre ideea - cerul ca ideal.
Niciodata omul nu va fi avut un ideal mai frumos, mai inalt, mai senin,mai
sublim.... decat cerul.
Sa privim
cerul! De ce ne e frica sa privim cerul? De ce ne e teama de maretia sa si de
ce ne e greu sa privim in Sus? "Sus in cer, tot mai Sus... Sus in
cer..." Nu exista nimic mai mantuitor decat cerul. Cerul este viata
vesnica ce o dobandim daca traim si gandim cu adevarat ortodox. Cerul este
locasul lui Dumnezeu. De mic copil sunt fascinat de cer si gandesc cum sta
Dumnezeu ancorat in nori, aburi, fum si aer? Inocenta, naivitatea, mintea de
copil, te face sa iti pui intrebari stupide. Dumnezeu nu locuieste, nu sta in
cerul vazut, cerul "fizic" ci in cerul metafizic, cerul duhovnicesc.
Lacrimi de roua
curg pe chipul brazdat de batranete al cerului. Omul il vede tanar si splendid
mereu, dar a imbatranit si el saracul de cand ne tot da lumina fara sa ceara
nimic in schimb. Uneori, e solitar. Alteori cugeta. La ce cugeta cerul? Poate
la alt cer? Poate la noi oamenii de azi, care maniem asa de rau cerul cu pacate
si patimi. Suntem indiferenti fata de cer! Cerul e generos, nu ne pedepseste,
inca are mila de noi, pesemne ca stie neputinta umana. Cerul nu ucide fiinta
umana, cerul transfigureaza omul si-l inalta catre abisul vesniciei, catre dor,
farmec si paradox. Cerul are constiinta divina.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii... (Lucian
Blaga) ( http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/corola.php)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea... , spune poetul. Astfel graieste si
cerul: eu nu strivesc corola de minuni a lumii... Eu (cerul) privesc de Sus
lumea. Privesc ca un vultur "raiul gainilor".
Am piedut cerul. In contextul postmodernist in care
supravietuim (nu degeaba spune cineva "societate de tip jungla")
suntem departe de cer, de Dumnezeu, de adevar... Nostalgia paradisului
(Nichifor Crainic). Protoparintii nostrii Adam si Eva (prin caderea in pacat)
au pierdut comuniunea Harului. Si mai inainte, in lumea ingerilor "am vazut un luceafar cazand
din cer" ne spune Sf. Scriptura. Cazul Lucifer, cel mai frumos inger,
luceafarul de dimineata... este un caz profund filosofic. A incerca sa aflii
"originea raului" sau cum a cazut lucifer (devenind satan, capetenia
demonilor) nu faci teologie, ci pur si simplu filosofie. Fericitul Augusitn,
Dostoievski, Paul Evdokimov ... au cautat sa trateze problema raului. Se pare
ca nu satisface raspunsul "filosofic" la intrebarea cum a aparut raul
in lume daca toate au fost creeate bune foarte. Maniheistii, au cazut in erezie
si au nascocit ideea (ilogica) ca Dumnezeu
e "coautor" la rau. Din Binele Absolut izvoraste si raul... E
logic asa ceva? Vi se pare corect? Are rost o asemenea interpretare? Din
nefericire, nihilistii, ateii, liber cugetatorii... intrun cuvant necredinciosi
, cei ce pun accent 100% pe ratiune si umanism ("omul masura tuturor
lucrurilor"), se poticnesc de aceasta problema, problema raului... , si
nu-si gasesc nicio explicatie la aceasta "nebuna" problema. Nu
cerceta aceste legi/ca esti nebun cand le-ntelegi... (George Cosbuc) ... Sf.
Parinti ne zic despre rau (nu exista o definitie matematica) ca este
"absenta binelui", precum spune si omul de stiinta (nu stiinta fara
constiinta, ci stiinta adevarata, stiinta cu frica de Dumnezeu) Albert Einstein
(http://tomisthecat.ro/definitia-raului-explicatia-data-de-elevul-albert-einstein/)
(http://danutbelu.blogspot.ro/2013/07/dumnezeu-vs-stiinta.html) , precum
spune si filosoful Plotin, insa nimic, da nimic nu lamureste pe "omul
autonom", pe omul fara Dumnezeu. Fericitul Augustin vorbeste de omul fara
Dumnezeu fiind "animal rational si murtior", iar ganditorul Petre
Tutea, spune si mai clar: omul fara credinta, fara Dumnezeu... devine un biet
animal rational, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Pr. prof. Gagu,
de la noi de la facultate, mi-a raspuns la "problema raului" prin
libertate. Libertatea este cauza aparitiei raului, nu Dumnezeu. Dumnezeu a
creat ingerii buni si le-a daruit (ceea ce avem mai de pret si noi oamenii)
libertatea. Nu a vrut Dumnezeu sa fie asemenea ingerilor, ci ingerul (lucifer)
a voit (din mandrie, din trufie...) sa fie nu ca Dumnezeu , ci mai mare decat
Dumnezeu, peste Dumnezeu. In Vechiul Testament, Dumnezeu spune despre Sine Eu
sunt cel ce sunt. Ingerul care s-a razvratit, a incercat sa spuna...., pardon
sa gandeasca "eu sunt..." si a si picat (ca un fulger, ne relateaza
Sf. Scriptura sau Biblia) din cer. Ingerul e faptura, si din faptura (libera
fiind) a aparut ideea de rau, gandul cel rau, mandria, trufia... Faptura a
gresit nu Creatorul. De ce afirm aceste cuvinte? Pai, nu e normal sa spui ca
"Dumnezeu e de vina" deoarece nu mai e Dumnezeu daca a creat, facut,
savarsit... ceva "rau", "urat", "stramb"...
Dumnezeu nu a creat din Persoana Sa, din Fiinta Sa (Duh fiind ...) ingerii...
Dumnezeu-Tatal (si Sf. Treime integral, nedespartita) a facut om dupa chipul si
asemanarea Sa. Dar asta nu inseamna ca omul e dumnezeu, ci doar chip si tinde
spre asemanare. Putem devenii dumnezei dupa Har, ne indumnezeim, ne sfintim...
insa nu suntem precum Dumnezeu, nu suntem noi "dumnezeu". Problema e
alta, din punctul meu de vedere, ce-i ce cauta "nod in papura" cu
"definitia raului", isi fac din minte dumnezeu si nu accepta niciun
raspuns ortodox, pentru ca e mai simplu sa negi, sa nu crezi ... astfel faci ce
vrei. Ca in romanul Fratii Karamazov, daca Dumnezeu nu exista atunci poti face
ce vrei... Oare putem legal, social, moral... sa facem ce vrem? Nu. Exista
niste legi, care mai trebuie si respectate. Ma refer la legile statului, la
Constitutie. Legile lui Dumnezeu, poruncile, Decalogul sau cele zece porunci
nu-s luate in calcul pentru ca lumea a devenit tot mai indepartata de Dumnezeu,
tot mai materialista si umanista. Totusi sunt persoane care au habar si de Cele
zece porunci si le respecta. Dumnezeu recomanda, Biserica recomanda... nu
obliga. Chiar daca spune "Sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu faci
desfranare..." , nu spune doar cu "nu"... Mai spune si
"Fericiti cei saraci cu duhul... fericiti cei blanzi... fericiti cei
milostivi... fericiti cei curati cu inima...." ... Dumnezeu propune , nu
impune. Raul e o obtiune... Alege... viata si moartea, binele si raul... Insa
ne ajuta, ne recomanda alege binele, alege viata...
Prietene cum
e albastrul tau, intreaba Nichita Stanescu, adica prietene cum e cerul tau? Cum
privesti tu cerul? ...
Singura
preocupare "serioasa" a copiilor este jocul. jocul de-a v-ati
ascunselea. Jocul de orice fel. Asa si cerul, se joaca uneori de-a vremea. Cand
e prea cald, cand e prea frig. Nu mai intelegem nimic din clima asta candva
"temperat-continentala"... Cerul e poluat si din cauza asta s-a
stricat si clima. Nu ne mai pasa de nimic! Nici de cer, nici de viata... Nici
de lucruri care raman. Nu ramane muzica comericiala (zgomotoasa si
superficiala, chiar banala) dar ramane vocea inimi, vocea cerului si vocea
constiintei.
Of, cerul meu
drag si scump, simt ca nu mai am curaj sa-ti vorbesc! Ce e cu mine cerule?
Vreau sa te privesc in ochi si sa-ti
marturisesc adevarul: te iubesc...
In problema
raului, nu e corect sa dam vina pe Dumnezeu sa scapam de vina noastra. Raul nu
e un dat ontologic. Raul e o iluzie daca tu cauti sa vezi binele, frumosul si adevarul.
Cerul isi inalta splendoarea. Lumea se minuneaza de
cer dar totusi traim intro lume fara cer. Nu mai privim, nici nu mai gandim pe
verticala ci pe orizontala. Inaltimea cerului, inaltimea omului s-a pierdut in
neant. Acest neant postmodernist... Candva, neant comunist, utopie... Ideologii
transformate-n nimic. Pur si simplu, comunismul (bolsevismul, nazismul,
nihilismul...), iluminismul, renascentismul si azi postmodernismul (dupa
modernismul super-tehnologizat) sunt "idei" (puse in practica) care
se rezuma la nimic, la absurd. Revolutia Franceza (1789) a vrut sa scoata omul
din evul mediu , din intuneric ... dar
de fapt nu la scos din nimic, la bagat mai tare in "libertinaj" si in
ateism. Liberte, egalite, fraternite ... E adevarat? Sa fie libertate,
egalitate si fraternitate? Adica, daca imi permiteti sa exagerez putin, guta
(manelistul) este egal cu Eminescu? ... E o prostie sa crezi in libertate
umanista (pardon, am uitat sa pomenesc umanismul, rationalismul ... care pune
accent pe omul masura tuturor lucrurilor - aberatie de milioane ...) , in
egalitarism (nici macar in comunism nu exista egalitate decat la nivel
declarativ... in democratie nici vorba de egalitate... in monarhie nici atat...
regele nu-i egal cu bufonul...) si fratie... Fa-te frate cu dracu pana treci
puntea! Si daca fratia asta, compromisul asta nefiresc, te baga intro
conjunctura (precum cea politica) din care nu mai poti iesii? ... Sa luam acum
si asa-zisa revolutie sexuala, savarsita parca prin sec. XX . E normal unde a
ajuns lumea cu pornografia, desfraul, concubinajul? ... E normal sa auzim
vedete pro perversiuni sexuale (gen sex oral recomandat de nu stiu ce diva
americana) si sa avem o mentalitate intinata?
Dl. Virgiliu Gheorghe, ne spune ca revolutia sexuala
a aparut odata cu razvratirea de la 1789 (Revolutia franceza). De atunci cerul
clasic, cerul "evului mediu" are o mare pata. Acea pata se numeste
nihilismul si pornorafia. Aceste "viziuni" negre, intuneca cerul...
si din albastru aprins, din albastru frumos... se duce spre gri. Un cer
"urat"... Plin de fantezii si mizerii. Un cer mort. Un cer fara strop
de viata. Acesta este cerul celor care promoveaza pornografia si prostitutia
tv. Un "cer" din pamant... Un cer fara cer... Un cer neceresc. Un
kitsch de cer. O blasfemie de "cer". Un cer in ghilimele. Mai bine zis
e un fel de neant... un abis absurd... un hau ...
Filosofia cerului, nu este precum filosofia umana.
Cerul are alt "sistem de valori". Cerul are alta gandire, simtire si
traire. Cerul traieste cu adevarat liber. Omul fara cer, fara cerul ortodox, nu
este liber... ci are doar impresia de libertate. De ce? Din cauza pacatului.
Pacatul nu-ti da niciodata libertate. Pacatul (mai ales patima, pacatul
repetat) este o temnita din care se iese prin spovedanie deasa, post si
rugaciune. Pacatul este un cer nexistent. Un "cer" inchis... Un
"cer" egoist... Cerul mare, cerul ce-l vedem noi cu ochii nostrii
umani, s-a desprins de pacat si nu are constiinta pacatului savarsit in sine,
are mai mult constiinta omului incarcata de pacate. Da, cerul are grija de om
si cand face pacate. Cerul ramane cer, omul insa nu... Nu mai este om cand cade
in pacat. Pur si simplu se dezumanizeaza. Fiinta umana gusta dulceata pacatului
pentru placere si pentru a-si potolii frica de moarte, angoasa... Vedem aici o
forma de ateism si amagire. Nu-i cu suparare, suntem atei cand facem pacate.
Orice pacat savarsit este o negare a Bunului Dumnezeu. Imediat ce alegi
pacatul, adio cerul..., adio Dumnezeu. Nu ne pasa de nimic, astfel... intram in
sfera ateista, si unde nu e Dumnezeu, e permis orice. Suntem pierduti in acest
sens. Ne-am pierdut in vicii si boli... boli sufletesti. Cerul, cerul senin
vindeca orice boala. Priviti Cerul si chiar bolile incurabile au nadejde de
izbavire! Priviti cerul prin credinta, nadejde si dragoste.
Cerul este o metafora, sopteste constiinta. Geneza
cerului insa nu este metaforica ci divina. Metafora (cerul) sa fie sublima sau
absurda? Intreb inima si raspunde sufletul. Exista oare diferenta intre inima
si suflet? Ce fel de suflet este inima? Intreb, deci fac filosofie.
Revelatia.
Sa purcedem cu ganduri despre revelatia cerului. Revelatia in general este
revelatie divina. Revelatie, adica inspiratie. Cerul este inspirat de Dumnezeu?
Nu. Cerul este creat de Dumnezeu. Ne tot intrebam intr-un soi de filosofie
naiva, daca Dumnezeu l-a creat pe om sau omul pe Dumnezeu. Ce vrea sa insemne
aceasta "filosofie" ? Simplu de inteles, omul autonom (ateu, nihilist
sau liber cugetator) promoveaza ideea ca omul l-a creat pe Dumnezeu, deci si
cerul este tot o creatie umanista. De fapt, dupa acest rationament relativist
si autonom, omul a facut totul. Omul masura tuturor lucrurilor... se spune in
antichitate. Fara om nu exista nimic. Dar fara Dumnezeu exista oare omul?
De unde sa
aiba omul atata inteligenta si putere sa creeze, sa nasca totul? Omul a dat si
viata? Omul a dat si moartea? Omul a dat si binele si raul? Daca filosofia
umanista raspunde "da" , atunci de ce judecam pe Dumnezeu co-autor la
rau? De ce dam vina pe Dumnezeu daca El nu exista?
Omul vrea
sa-si explice unele lucruri tainice, fara Dumnezeu, fara Revelatie, fara TAINA
TAINELOR si PARADOXUL PARADOXURILOR care este Hristos Iisus, Fiul si Cuvantul
Lui Dumnezeu. Exclude pe Dumnezeu din ecuatie, din context numai sa para ca el
(omul) are dreptate. Ce dreptate sa aiba omul fara Dumnezeu?
Cerul,
fiinta divina (dar nu autodivinizata precum mintea omului autonom) nu cunoaste
astfel de idei pseudofilosofice. Cerul are demnitate. Cerul nu face filosofie
fara Dumnezeu. Filosofia fara Dumnezeu nici macar nu e filosofie, sau poate e
filosofie luciferica. Comunismul (la inceput o filosofie materialista, o idee
devenita - practic - ideologie ...) a fost "absolut" fara Dumnezeu si
stim din pacate ce a rezultat din aceasta filosofie nebuna.
Ma intorc la revelatia cerului... Revelatia
durerii la Emil Cioran. Si cerul traieste cu durere si dragoste pentru omul
contemporan. Adevarul e ca omul de azi vrea sa "transfigureze" cerul
prin tehnologie, fara pic de teologie... Omul autonom chiar blameaza teologia
iar omul tehnic ignora orice idee de teologie. Adevarul "tehnic" nu e
adevarul teologic. Petre Tutea ne spune clar ca fara Revelatie nu exista adevar
sau mai exact Adevarul este Revelat iar adevarul de alta natura este pur si
simplu o "minciuna" , o "iluzie". Omul contemporan isi face
iluzii. Este profund ancorat in TBC - tehnologie, bani si confort. Cauta sa
faca din orice "iluzie" pentru ca "iluzia" iti da senzatia
de vis... il duce intro stare euforica... precum in sevraj ... si totul se bazeaza
pe "drog", drogul aici fiind "iluzia"... Si cerul este o
iluzie pentru omul postmodern. Magie si iluzionism. Ne lasam manipulati (nu
doar de mass-media) de magie si iluzionism, de parca am fi niste copii de
gradinita. Orice descoperie NASA ne frapeaza. Dar Dumnezeu si cerul nu ne
minuneaza deloc? De ce? Oare sa fie stiinta mai "desteapta" decat
Dumnezeu? Oare sa fie NASA mai Tare decat Dumnezeu? Oare sa fie omul - Dumnezeu
, si Dumnezeu - om ?
* Cerul a plans azi toata ziua. A plans de fericire
sau de tristete? Bucuria cerului este fericirea omului iar fericirea omului
este bucuria cerului. Omul nu este facut sa traiasca singur si trist. Omul e
facut sa traiasca in comuniune cu cerul, cu Dumnezeu, cu natura... De ce totusi
exista oameni solitari? Probabil sunt romantici. Romantismul asteapta marea
iubire. Asteapta sa-i pice din cer. Cand asteapta prea mult se sinucide, cand
asteapta prea putin scrie poezii de dragoste.
Omul
ortodox nu se pierde-n detalii romantice. Nu este nici prea sentimental, nici
melancolic, nici naiv... Omul ortodox traieste pur si simplu frumos. Traieste
in prezenta harului, in prezenta cerului, si cauta sa paseasca prin viata ca o
smerita "floare de colt". Omul ortodox este un munte de om. Traieste
si gandeste firesc... cu rost... si cu demnitate. Tinde spre omul ceresc. Omul
ceresc este un sfant. Sfintii au pregustat cerul inca fiind pe pamant. Sfintii
sunt oamenii lui Dumnezeu si traiesc cu adevarat intre cer si pamant.
Intre cer
si pamant nu exista nimic in afara de om. Omul este liantul, cuvantul de
legatura. Cerul isi asteapta "fiul ratacit" acasa. Omul nu se
intoarce spre cer fiindca a devenit "pamant" rece si pustiu. Un
individ sobru si absurd, acesta este omul fara cer.
POEZII
***
In tinda sufletului sper
sa dau de dulcele mister
cel ce da viata tuturor
si curge lin ca un izvor
sa-l intalnesc intru pridvor
pe dorul dor
Din clipe am sa fac margele
cu farmecul dorintei mele
la tine-n suflet vreau sa vin
amorul drag sa ti-l inchin
si-apoi pe drumul ce ma-ntorc
seva cuvintelor s-o storc
de lacrimi ce au curs
pe dorul scurs
In tinda sufletului sper
sa dau de dulcele mister
cel ce da viata tuturor
si curge lin
ca un izvor
sa-l intalnesc intru pridvor
pe dorul dor
30 – 10 – 2012 (Galati)
Cerul
Cerul, divina
poezie
si armonie
este
cerul sfant,
un paradis de
taina
purtat de
ingeri
prin stele
cazatoare
si trecut.
Din cer
Din cer
purcede totul,
neant si
infinit
din cer
purcede dorul
pe cruce
rastignit.
Din cer curg
lacrimi
dulci si
amintiri curate
din cer
pogoara omul,
iubirea,
izvor de vesnicie
din cer se
naste Viata
ce-aduce
mantuire.
Din cer
rasare-un zambet
luminator in
cale
din cer
se-aude oful
spotind numai
a jale
din cer
miroase floarea
sadita in
msiter
din cer apare
luna
si se
ascunde-n cer
24/ Sept. /
2013
Ce este cerul?
Frumusetea
este o enigma , spune undeva marele scriitor F. M. Dostoievski. Cerul sa fie
tot o enigma? Enigma sau taina? Poate sa fie enigma tainca sau o enigmatica
taina. Oricum, ancorat intru taina, omul nu mai face filosofie. Taina te
traieste , ne marturiseste teologul si
filosoful rus Paul Evdokimov. Nu noi tarin taina ci taina ne traieste pe noi.
Omul e un fenomen complex, o taina divina... si fara cer nu-si are sensul
(rostul ceresc) in existenta pamanteasca. Taramul filosofiei ne da voie sa
mergem mai departe si sa ne intrebam nu doar ce este cerul, omul, adevarul, timpul... ci sa ne intrebam
ce este filosofia, taina, viata... Exista Dumnezeu? , intreaba filosofia , si
astfel a ajuns la "ipoteza Dumnezeu" sau la "ideea de
Dumnezeu", un fel de este dar nu prea este. Daca vrem un raspuns umanist
ne punem si citim filosofie si gasim pe
undeva o idee de raspuns. Insa de vrem un raspuns ferm, un raspuns din cer, nu
avem alta cale decat rugaciunea. Dumnezeu ne raspunde la rugaciuni, mai ales la
rugaciuni rostite cu durere si dragoste. Rugaciuni din inima. Nu conteaza
numarul de rugagiuni ci calitatea lor si pocainta. Fara pocainta rugaciunile
sunt simple vorbe. Omul de roaga constient si daca se roaga, nu se roaga
superficial. Rugaciunile adevarate sunt bataile inimii auzite din cer. Cerul
asculta orice rugaciune facuta cu smerenie. Smerenia este elementul principal
in Ortodoxie. Sa intrebam cu smerenie, cu credinta , nadejde si dragoste...
Cerul ne va raspunde. Sf. Ap. Pavel, a fost rapit in cer si avem argumente
solide ca "viata de dincolo" nu este mit, basm sau poveste de
"adormit copiii". Cerul este... Vesnicia exista. Prin Inviere si
Mantuire, cerul si-a deschis usa catre om. Omul refuza "usa Raiului"
si incearca tot mai des "usa interzisa". Cerul tace... Asteapta...
Cerul este plin de mila si rabdare. Omul face filosofie si intreaba ce este
cerul ? , dar raspunsul se gaseste in intrebare... Raspunsul este ... Este
cerul ... Afirmatie. Este cerul si nu este degeaba. Este cu rost. Deci, fara
alte interpretari nepotrivite : cerul este.
Dialog cu cerul
- Divinule cer, batrane drag, ce mai faci?
- Of, omule... Mare complicat mai esti! Nu te supara
frate om, nu-s batran, eu sunt un adolescent batran... Un vesnic adolescent...
Ma intrebi ce fac. Incerc sa fac bine dar imi pare rau ca tu nu esti bine. De
ce nu esti mai aproape de cer? De ce te pierzi in amanunte? De ce ignori
"Nostalgia paradisului" de Nichifor Crainic? De ce omule de ce?
- Ce amanunte? ... Intrebari delicate... Sincer, eu
sunt complicat iubite cer si tu esti tare delicat. Deci, ce amanunte?
Marturiseste pe sleau... si cerul are dreptul la "libera exprimare"!
- Bani, cariera,
lux...
- Ooo, da , la astea te referi! Nu-mi pot explica
nici eu de ce. Era postmodernista in care supravietuim, ne fascineaza cu
tehnologia... si eu sunt "naiv" si studiez teologia. A ajuns la
performate imense tehnologia dar ne desparte de traire, de Dumnezeu, de
constiinta. Omul recent e prins in
capcana tbc, adica tehnologie, bani si confort. Uita de suflet, de
credinta, de viata...
- Si la ce folos toate cele lumesti? Nu vezi, cu
toate inventiile si evolutiile umane, omul tot suspina dupa cer. De ce nu
lepadati "grijile lumesti" ?
- Sunt om si eu cerule scump si drag... Scuze,
suntem oameni, suntem neputinciosi!
- Cerul intelege neputina umana dar vointa nu va
este permis ca fie asa slaba. Aveti vointa si
credinta. Nu neglijati darurile cerului! Omul cauta fericirea in lucruri efemere, in ceva trecator... Omul nu se regaseste in lucruri amagitoare, omul
se regaseste in cer, in lucruri care raman, in ceva dumnezeiesc si vesnic.
- Ai dreptate cerule, eu nu te contrazic... dar sunt
si eu om...
- Doar Dumnezeu are dreptate. Da, esti om, dar nu
esti om obisnuit. Niciun om nu e simplu om, are talanti, are cu ce... dar nu
vrea.
- Reaua vointa sa fie problema?
- Desigur, si reaua vointa dar si necredinta.
- De ce nu crede omul cerule?
- De ce a cazut Lucifer omule?
- Din cauza mandriei... din trufie...
- Corect. Asta intuneca pe om, mandria ... orgoliul
luciferic.
- Am inteles. Si ce putem face sa lepadam mandria?
- Ce ne invata Domnul nostru Iisus Hristos?
- Sa avem smerenie... Mandria se combate prin
smerenie...
- Vezi ca stii... De ce mai intrebi?
- Imi face o mare bucurie sa intru in dialog cu
cerul.
- Dar tu crezi ca cerul are timp?
- Timp pentru dialog sau timp in general?
- Timp in general.
- Da, are...
tu cerule si copilul, aveti timp mereu.
- Timp de joaca
sau de lucruri serioase?
- Si timp de joaca si timp de lucruri serioase.
- Bun. Promit sa mai intru in dialog cu tine... esti
un om bland, firav, sensibil... inteligent...
- Acum nu mai ai timp?
- Nu e vorba ca nu mai am timp, doar ca ma pregatesc
de ploaie.
- Iarta-ma cerule, tu ai treaba! Doamne ajuta sa fie
ploaie curata!
- Te iert... Doamne ajuta sa fie omul vrednic de
ploaie!
Logosul
cerului
Privesc cerul
din toate punctele de vedere si simt profund ca cerul e idealul meu de dor.
Cerul fiind sublim, inefabil... nu concepe ideea de abstract. Beatitudinea
umanista intuieste viata la modul abstract. Beatitudinea cerului converteste
(transfigureaza) si "estetica uratului" in arta. Viziunea umanista
face din arta kitsch si anti-arta. Cerul, aidoma Logosului Intrupat intru
Fiinta Sf. Treimi, pastreaza arta in spatiul sacru. Arta sacra sau ideea de
arta celesta, nu seamana cu bruma de arta umanista. Niciodata cerul nu va
desena, nu va picta ceva nud. Nuditatea, intimitatea este o taina ancorata
intru pasiune si amor. Arta umanista, daca ar putea, ar picta nuduri pe cer.
Spiritul umanist, candva ludic, este un spirit hedonist si nihilist. Accentul
pe fenomenul nudist nu cade de azi de ieri. Umanismul a fost fascinat de ideea
de nud din antichitate, cand bunul-simt si filosofia erau litera de lege. Dupa
asa zisa "revolutie sexuala" nudismul a degenerat in pornografie.
Cerul nu admite ideea de pornografie (fiind o "arta" demonica, o
"iconografie" demonica) si contesta aceasta maladie a sec. XXI
deoarece viciaza omul si-l desparte de constiinta, de Rai, de Dumnezeu...
Copilul
Copilul se
trezeste zambind gingas si suav. Soarele se impletea cu bucuria copilului de a
fi martorul unei zi splendide de vara. Oamenii se grabeau spre universul
muncii, copilul astepta cuminte ziua cea mare. La zece ani... lumea e privita
cu alti ochi. Copilul priveste simplu, natural si frumos. Copilul e curios si
insetat de cunoastere, avand senzatia ca poate intra in comunicare si-n
comuniune cu cerul, cu natura, cu iarba... E naiv, e inocent dar e simpatic. El
e fericit sa fie contemporan cu o noua zi de joaca. Gandeste virgin, copilul
gandeste firesc si inalta cu demnitate mintea catre cer. Pentru copil cerul
este existenta lui fundamentala. Copilul (robotizat) din lumea actuala,
autointemnitat intru mituri tehnice si jocuri virtuale, isi pierde puritatea,
sensibilitatea, pudoarea... si se inchide singur intrun labirint al necuvintelor.
Nu mai gandeste coerent, nu mai stie sa faca distinctia intre real, fictiune si
virtual... nu mai vorbeste... nu se mai poate exprima... Devine un
"calculator" , un "computer", un individ fara
"suflet". Copilul nostru este un copil model, un copil special... Isi
propune sa faca un pelerinaj in cer. Un pelerinaj nu fizic ci metafizic. Nu
admite devenirea intru fiinta in cer sau devenirea intru fiinta cereasca, ci
admite sa calatoreasca macar cu gandul in lumea stelelor, unde luna pluteste
intre dor si armonie. Incitat de povestea omul - trestie cugetatoare , copilul
isi face curaj si coboara din cer cu picioarele pe pamant. Deja in imaginatia
sa se vedea un curcubeu desenat de ingeri, dar tot in imaginatie se vedea in
padure. Dorea sa le dea copacilor de mancare. Vointa umana il facea sa creada
ca orice utopie este posibila. Traia autentic in lumea basmelor. Nu mergea
concret spre padure. Incerca sa mearga macar cu gandul. Gandul la cer si
padure. Sus pe deal, gandea ca cerul e mai aproape de om si-l va atinge cu
manuta lui plapanda de copil. Era fermecat de ideea de a pune mana pe cer.
Orice copil are dorinta sa atinga cerul si norii pufosi. Omul matur si-a smuls
cerul din inima si tanjeste dupa cerul copilariei. Omul matur este rational,
logic si rece. Omul matur este radical, pragmatic... , nu mai gandeste cu
inima, cu mintea de copil. Copilul insa are constiinta ca cerul ii da culoare,
ca fara cer viata nu are rost. Rostul vietii este sa-i dam un sens divin,
mantuitor. Esenta vietii este credinta si din credinta se nasc sfintii. Sfantul
e mai presus de geniu. Sufletul e mai presus de ratiune, dar ratiunea fara
suflet si sufletul fara ratiune nu-si au sensul. Copilul gandeste filosofic.
Nu-si da seama cata filosfie face prin intrebari (uneori impertinente) , prin
uimire... Curiozitatea, mirarea, setea de cunoastere face copilul un
"filosof" al cerului. Cu toate ca si cerul are filosofia lui... cerul
si copilul se impaca de minune.
VIS
Daca-ar fi sa
fie totul numai cer, ne-am face case din cer, ne-am face piscine din cer, ne-am
face copii din cer. Drumul n-ar mai fi pietruit sau asfaltat, am merge pe nori
si pe stele si am ajunge la timp oriunde in lume. Avem nevoie de cer ca aerul.
Si aerul e format din cer. Si visul e un cer ratacit in memorie. Si viata e un
vis, si cerul e un vis... Si visul e tot un vis din cer. Sa fie viata un vis
frumos. Sa fie viata un vis precum cerul, ar traii omul fara probleme. Problema omului contemporan e lipsa
viselor ceresti. Orice departare de vis si de cer duce la cosmar. Astfel viata
devine un cosmar. Cosmarul de a traii fara vise si fara cer.
Mesaje catre cer
Sunt prietenul tau Ionut. Te rog frumos cerule nu
lasa copii abandonati sa moara de foame!
Dumnezeule milostiv fi mie pacatosului! Aseara am
fost sa ma plimb prin parc. Lipsa copacilor ma face trist. Lipsa oamenilor cu
bun-simt... ma face sa plang ... Vreau sa pipai si sa urlu este!, cum zice
Tudor Arghezi. Vreau zambete pe fata oamenilor! Vreau sanatate, omenie si ...
si un gram de civilizatie! Vreau sa ne fie rusine de cer cand facem ceva urat
in public... cand aruncam gunoie pe strada, cand aruncam mucuri de tigara...
cand fumam si "poluam" sufletul... E prea mult zgomot in orasele
mari... Imi dai voie cerule sa ma retrag la tara, la munte daca se poate?! ...
Aici in orasul meu totul e poluat... si omul e "poluat" cu pacate, si
cerul e poluat din pacate. Mintea ne e poluata de desfrau si altele... Privim
la "nurii" femeilor si cerul deasupra noastra priveste cat de lipsiti
de caracter suntem. Cerule, da-ne vointa sa te privim ... nu sa privim in alta
parte! Sa privim in sus ... caci in jos privim majoritatea oamenilor. Prea mult
aplecam ochii spre pamant... Da-ne vointa sa privim sus spre cer! Cu smerenie,
Cristian!
Sa ne traiesti cerule drag! Sunt Alexandra. Ti-am
scris si azi pentru ca nu cunosc alta cale sa ma adresez cerului. Tu vezi ce se
intampla, scriu sa fiu impacata cu ideea ca ti-am scris. M-am despartit de
iubitul meu Bogdan. Mi-a facut avansuri si mi s-a facut lehamite de el. Oare
toti baietii vor numai sex? Nu exista si baieti cuminti, cumsecade,
credinciosi... Cerule, te rog ... nu ma lasa sa cad iar in depresie, in
deznadejde! Caut iubirea adevarata! Caut
un baiat pe frecventa sufletului meu! Nu vreau sa fiu obiect sau
"papusa" pentru nimeni! Baietii cu care am fost mi-au zis ca arat
bine... oare la ce se gandesc cand zic ca arat bine?! ... M-am saturat de
aluzii la sex! Vreau o viata noua cu un baiat cu frica de Dumnezeu! ... Eu iubesc
cerul... Te iubesc cerule! Iubesc cultura, teologia, filosofia, literatura,
poezia... Iubesc muzica, arta... Studiez Litere si litera mea preferata e
"D" de la Dumnezeu si de la Dragoste. Vreau sa gasesc pe cineva care
sa nu vrea sa facem dragoste ... amor ... sau altceva ... Vreau sa gasesc
Dragostea cu "D" mare! Vreau iubire caci fara iubire nu exista nimic!
Vreau sa intalnesc un om care sa cunoasca cerul! Imi daruiesti si mie un om
frumos cerule? ... Te implor! Ai grija de mine ... sunt sigura ca cerul imi va
raspunde! Tu esti singurul meu prieten adevarat... Tu cerule, numai tu...
Pe muntele vieţii
Omul este
un ansamblu de întrebări retorice, un ansamblu de contraziceri absurde, privind
filosofic. Din punct de vedere ortodox, omul este o taină, tăinuită-n
"orizontul Misterului" (L. Blaga) şi-n CER. Viziunea creştină nu este
absolut incopatibilă cu viziunea filosofică (desigur mă refer la filosofia
adevărată ce se traduce din greacă iubirea
de înţelepciune) , este puţin străină în funcţie de personalitatea, cultura şi
gîndirea filosofului. Din persepectivă filosofică şi psihologică, omul se
naşte, trăieşte... şi moare. Pe muntele vieţii, omul întâlneşte fel de fel de
obstacole, de trasee care duc spre neant, spre râpă, spre o situaţie abruptă şi
greu de trecut în spre mai sus. Omul credincios, ancorat întru Nădejde şi
DRAGOSTE, tinde mereu spre Înălţimi (culmi) strălucitoare. Destinaţia fericită
fiind Mântuirea prin Mijlocirea Domnului Iisus Hristos. Omul-munte (tare ca o
stâncă în faţa avalanşelor provocate de ispite diavoleşti, neprevăzut şi
nenorociri... supus încercărilor) nu vede decât în Sus, Piscul. Cine coboară,
cine se uită-n jos, ameţeşte şi înecându-se în hău, în Moarte tragică... cade
spre abisul nefiinţei... cade spre anti-fiinţă. "Contradicţia" dintre
Viaţă şi Moarte, Munte şi Mare, Credinţă şi Raţiune... nu are ROST când avem
CONŞTIINŢA curată că ESENŢA Vieţii este DUMNEZEU. Filosofia este plină de idei
frumoase (dar nu reprezintă FRUMOSUL) , de talent umanist... însă se pierde din
cauza nihilismului. Credinţa, trăită autentic şi în duhul Bisericii Ortodoxe,
niciodată nu cade, fiindcă se desfăşoară sub Har. Harul dă putere omului de a
exista REAL (nu abstract) , în comuniune cu Dumnezeu. Omul natural, adoră
Divinitatea în mod firesc. Religia nu este o "iluzie" precum afirma
S. Freud, Religia este TOTUL pentru omul de OMENIE. Pe muntele Vieţii urci spre
Bucurie veşnică. Calea, Adevărul şi Viaţa este Una singură - ORTODOXIA, cel are
Cap pe Domnul Hristos. Fiul lui Dumnezeu a urcat pe Cruce, pe Golgota... noi
urcăm spre DEMNITATE dacă ne răstignim patimile şi eul egoist. Iubirea este
adevărul universal. Egoismul, egocentrismul nu este bun de nimic. Tre să depui
efort pe muntele vieţii, şi să fii altruist. Înţelege omule drag, nu-ţi aparţin
decât păcatele şi VOINŢA! Răsplata este în Ceruri, pe vârful muntelui nu te
aşteaptă un premiu lumesc, nici bani, nici aur. Pe vârful OMUL (mai aproape de
Cer) , de ai respectat traseele Bisericii Ortodoxe, te aşteaptă Veşnicia, Raiul
cel mult dorit. Desăvârşirea pe Muntele Vieţii este posibilă prin RUGĂCIUNE,
RĂBDARE şi SMERENIE. Pentru mine Muntele înseamnă să fii OM îndreptat spre Cel
de Sus, spre Culmi înalte. Omul de câmpie se mulţumeşte cu "acum" şi
"aici". Cultura lui "a avea" este cea mai importantă pentru
el, însă să nu uităm acest aspect sănătos: LA MUNTE ESTE AERUL MAI TARE...
05-08-2012
Eseuri:
Cugetarea la moarte
Se
recomanda de dumnezeiestii Sf. Parinti, pentru izbavirea din patima
desfranarii, cugetarea la moarte. Moartea, in viziunea ortodoxa este o trecere.
Nu o "trecere in nefiinta", ci o trecere de la viata la viata. Viata
de dupa moarte, moarte care nici nu exista in gandirea si invatatura crestina,
este o viata vesnica. Poetic, Nichita Stanescu si Grigore Vieru au avut in
vedere tema mortii. "Nu am moarte cu tine nimic/eu nici macar nu te
urasc..." (Grigore Vieru) Moartea nu exista de fapt. Crestineste vorbind,
moartea este o poarta catre Rai sau iad. Nu ne place sa auzim aceste
"povesti", "basme" despre Rai sau iad... dar avem argumente
clare in Sf. Scriptura (sau Biblie) , la Sf. Parinti si nu numai, ca exista
Lumina Raiului si intunericul iadului. Gresesc cei ce socotesc
"inventii" ale Biserici sau "scorniri" ale preotilor. Toti
suntem datori cu o moarte, se spune fain in popor. Poporul roman e genial in
astfel de "ziceri", de filosofii adevarate. In privinta "necredintei"
fata de Rai si iad, v-om "murii" si-om vedea. Sa revenim la frica de
moarte, la cugetarea la moarte. Pare sa facem filozofie sau
filosofie(filo=iubire si sofie=intelepciune, adica iubirea de intelepciune iar
FILOCALIE inseamna iubirea de frumos) despre acest adevar "intangibil",
moartea. Nu putem spune ca nu vom murii. Poti nega orice dar moartea nu.
Cugetarea la moarte nu este o cugetare banala, simpla sau simplista. Cugeti la
moarte cu lacrimi, cu frica... Zdrobirea inimii, cutremurul sufletului,
constiinta... nu ne lasa sa tratam superficial moartea sau sa o luam in
bascalie. Tratam moartea cu frica si cu nadejde. Cu frica pentru ca nu suntem
pregatiti si cu nadejde fiindca suntem botezati in numele Domnului nostru Iisus
Hristos, care este CALEA, ADEVARUL SI VIATA. Mantuitorul a murit cu Trupul pe
Cruce , sa ne fie Model Absolut, Exemplu de biruinta, dar a si INVIAT - TRUP SI
SUFLET, DIVINO-UMAN. Filosoful nihilist F. Nietzsche in cartea "Asa graita
Zarathustra" spune "Dumnezeu a murit" sau "Dumnezeu este
mort". Da, e corect... Filul lui Dumnezeu (Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu
Adevarat, precum marturisim in Crez - Simbolul de credinta ortodox) , a murit
pe cruce, dar a si INVIAT. F. Nietzsche pune punct, noi nu. Niciodata nu e
bine, in viata, sa punem punct. Macar trei puncte, virgula sau alt semn, dar nu
punct. Nici moartea nu este punct. Este virgula sau puncte-puncte... Urmeaza
ceva, dupa moarte urmeaza viata, adevarata viata. Deci, sa nu uitam, din punct
de vedere ortodox nu exista moarte, si cugetarea la moarte ajuta la izbavirea de
patima desfraului. In contextul actual avem alta "blasfemie", alta
"viziune" pervertita, moartea ca act tragic, in stil horror. Vedem
ceea ce se da prin mass-media in materie de stiri. ProTV deja a devenit
"celebru" cu treaba aceasta. Stirile de la ora 17 au zapacit lumea.
Din pacate, mentalitatea si politica (ideologia, industria...) protv este
departe de normalitate, demnitate, ortodoxie... In grila de programe pro, se
pune accent pe cei trei mari "V" - viziual , violenta si verbal....
Cat mai putin verbal, viziual cat cuprinde si violenta cat sa nu bata la ochi
CNA-ul. Apoi se incepe cu "S" - sex, senzational si show... cat mai
mult show... si tot asa. Divertismentul tv si comercial, cauta sa ne faca sa
uitam de moarte. Lumea de azi nu mai gandeste natural, ortodox (drept) ...
Lumea de azi nu are timp sa se gandeasca la moarte, asa ca mass-media ajuta
lumea sa ramana ancorata in "lumea" ei, in nebunia ei. Cum? Pai le da
moarte tragica, stiri handicapate, evenimente stupide... ceva gen nimic, deci
le da 99% nimic ... si asa vrajeste lumea sau prosteste lumea. Ce sa-i pese
lumii de moarte, tratata adecvat, ortodox?! Nu, nu-i pasa de nimic, nici de
Dumnezeu. Lumea vrea doar bani si distractie. Moartea e un
"impediment", un "obstacol"... Asa ca se amageste cu tv-ul,
cu internetul (cand il foloseste in exces sau cand acceseaza siteuri imorale) ,
cu alcoolul, cu drogul, cu tutunul, cu pornografia, cu sex si alte
"oferte" postmoderniste. Lumea e interesata de ultra'tehnologie nu de
moarte, insa lumea nu vede ca tehnologia super avansata duce la moarte
spirituala, la moarte sufleteasca? Ba da, vede si lumea trista realitate dar nu
recunoaste. Pur si simplu nu vrea sa recunoasca adevarul. Se simte mai
"cool" in mediul virtual si nu lasa tehnologia pentru ca e la moda.
Nu zice nimeni sa nu te folosesti de stiinta, de tehnologie... doar ca nu e
corect sa devii rob. Moartea, cugetarea la moarte, te trezeste la viata. Te
trezeste la realitate. Uneori te aduce cu picioarele pe pamant daca mai este o
farama de constiinta in fiinta ta. De ce sa fii individ? Ca asa vrea psihologia
maselor, psihologia moderna? ... Fii om ... Fii persoana! Da, latinescul
"persona" inseamna "masca", dar persoana in spatiul crestin
egal "vertical" si se traduce cu "a privii in sus". Pare un
paradox sa cugeti la moarte si sa privesti in sus, moartea e simbolizata cu
pamantul, iar viata cu cerul. Traieste frumos intre cer si pamant! Nici prea
jos (spre pamant) , nici prea sus (spre cer). Muzica tampita, comerciala si
superficiala, canta "una piesa" ... "vreau sa cada bani din
cer... tralala si bla bla bla...." De ce sa nu "cada"
intelepciune din cer, de ce mereu bani? ... Aici sa punem accent pe cugetarea
la moarte si usor, usor o sa vedem lumea altfel, si o sa pretuim cerul la adevarata
lui valoare. Ortodoxia nu este mitologie sau yoga. Ortodoxia este un mod de
viata, un mod de viata cu valoare mantuitoare daca este trait dupa Hristos
Domnul. Sa cugetam la moarte ortodox! Nu pierdem viata daca ne gandim la
moarte! Nu ... "nu am moarte cu tine nimic/ nici macar nu te
cunosc..."
Pur si simplu
Pur si
simplu, omul duhovnicesc traieste frumos, natural, fara stres , fara griji ...
Viata intru Domnul Iisus Hristos nu-ti da voie sa-ti faci griji, sa te
complici. Stiti ca vine vremea la Sf. Liturghie cand cantam "grija cea
lumeasca sa o lepadam". A lepada grijile lumesti inseamna a traii cu
adevarat credinta. Credinta nu e filosofie, teorie, ideologie... Credinta e
viata, e traire... Credinta ortodoxa e un mod de viata. Noi urmam pe Domnul Hristos,
insa , din pacate azi nu urmam constant pe Hristos Domnul. De ce? Pentru ca
avem o "viata" duala. Suntem si cu lumea si cu Hristos. Suntem si
"prieteni" cu pacatul ... dar vrem sa fim si "robii
Domnului". Se poate asa ceva? Sa fii si la munte si la mare in acelasi
timp? Se poate sa razi si sa plangi in acelasi timp? ... Nu. Fiecare traire,
fiecare emotie, fiecare sentiment are timpul lui unic. Nimic nu e standard sau
comercial in sufletul uman. Pur si simplu, sufletul uman este "suflarea"
divina in om, acest microcosmos. Omul e facut pur si simplu, trup si suflet.
Sufletul, constiinta (glasul lui Dumnezeu in om), ratiunea ... ne ajuta sa
traim uman si nu animal. Animalul in afara de instinct, nu are nimic, nici
suflet, nici constiinta, nici ratiune... Din nefericire, omul fara Dumnezeu
devine un biet animal rational si muritor. Si noi, putin credinciosii, suntem
fara Dumnezeu cand alegem pacatul. Pacatul , dulceata pacatului ar vrea sa
umple un gol... dar nu umple absolut nimic ci goleste si golul din fiinta
launtrica devine tot mai gol si mai gol. Pacatul, precum mediul virtual, precum
indragosteala (mai ales cea la prima vedere) este o amagire. Demonul ne
amageste, ne da ceva (placut la inceput) sa uitam de una de alta, sa potolim
angoasa, frica de moarte... Cu buna stiinta facem voia demonului cand cadem in
pacat. Pur si simplu ne amagim si dam "libertate" demonului sa-si
bata joc de noi. Noi nu suntem ai nostrii sau ai lumii, noi suntem (prin Botez)
ai lui Hristos Mantuitorul. De ce totusi alegem uneori pacatul? Se pare ca ne
facem de cap... Ne mintim ca nu e nicio problema daca mai cazi si in pacat. Pur
si simplu ... "uitam de Dumnezeu" ... dar aceasta uitare ne costa.
Pur si simplu alegem raul? Nu, aici nu e asa pur si simplu. Aici e altceva, e
libertatea noastra pe care o pervertim acceptand ideea de pacat. Pur si simplu
e omul frumos. Noi, cei care mai cadem in pacat... nu mai suntem pur si simplu,
ci suntem intinati. Pierdem harul... care se dobandeste nu prea usor. Pierdem
legatura cu Dumnezeu. Pierdem comuniunea cu sfintii. Ne facem rau singuri ...
si raul stim ca e absenta binelui. De ce nu traim pur si simplu? ... Fiindca nu
avem puritatea si simplitatea crestinilor din primele secole dupa Hristos.
Totusi, avem nadejde ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca
si sa fie viu (auzim asta prin gura proorocului Iezechil) , iar prin pocainta
ne putem vindeca si speram sa traim si noi pur si simplu pentru Hristos.
Povesti:
Departe de tot
Merg prea
departe. ,,Cat de departe?" Departe de tot. Pasii mei mici sunt smeriti
pentru acolo unde o mare (un ocean daca vreti) de zambete este convertita intru
fericire vesnica. Pe o pajiste cu flori de dor intalnesc un inger, nu cred ca
este ingerasul meu pazitor. Ingerul ma priveste cu dragoste. Sunt tulburat, imi
e frica sa nu ispitesc ingerul. In minte apar cuvintele lui Isus fiul lui Sirah
(Eclesiasticul) : Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu... Ingerasul
nu spune nimic. Ma priveste angelic si eu extrem de tulburat incerc sa-i
vorbesc. Te deranjeaza prezenta mea, sfinte ingerasule? Ingerul tace. Zambeste.
Vad pentru prima data un zambet divin. Ingenuchiez si rostesc din tot cugetul
si din toata inima, Rugaciunea lui Iisus. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine pacatosul! Ingerasul atunci zambeste si mai frumos.
Gandesc ca
am inceput bine, studiez Teologia. Sunt la facultatea de Istorie, Filosofie si
Teologie. Eu, cel mult pasionat de muzica. Oare am gresit drumul? Liceul a fost
cu profil tehnic, obtinand o diploma (atestat) de mecatronist (tehnician in
mecanica, electronica si informatica). Am gresit drumul Doamne? Ingerasul
zambeste virgin si dulce ca un prunc. Cu demnitate de smerit mesager a Domnului
Dumnezeu imi sopeste: tinere, copile drag, cum sa gresesti daca asta este voia
Domnului ... Nici nu termina cuvantul ingerasul, ca eu izbugnesc in plans.
Lacrimi de pocainta. Nu credeam ca e adevarat, imi vorbise mie un inger, chiar
daca nu era ingerasul meu pazitor. Probabil era ingerul responsabil cu
intelepciunea. Paradoxal, pana atunci stralucirea ingerului nu ma ardea. Puteam
suporta lumina si stateam in fata ingerului precum in fata unui prieten bun. In
clipa cand am inceput sa plang, simteam cum lumina ma orbeste. Sunt pacatos
Doamne, cel mai mare pacatos, pleaca de la mine ca sunt om pacatos! Ingerasul
misca din aripi, pesemne ca l-am suparat.
Tinere, ridica-te! Tu te joci cu viata duhovniceasca, cu credinta, cu
Dumnezeu. Stapanul Atotputernic le stie pe toate, nu-ti mai striga pacatosenia
aici. Sunt trimis sa-ti raspund la o ontrebare. Nu sunt ingerul tau pazitor si
simt ca-ti este teama de mine. Tinere, eu nu sunt Dumnezeu. Sa nu divinizam
fiintele ceresti, oamenii sau anumite obiecte lumesti. De ce ne facem idoli? De
ce incalcam Decalogul? De ce nu-L iubim pe Mantuitorul Iisus Hristos mai presus
de orice? Cine suntem noi fara Dumnezeu? Hristos Domnul marturiseste clar:
,,cerul si pamantul vor trece dar Cuvintele Mele nu vor trece." Eu nu pot
sa zbor o clipa fara binecuvantare de la Bunul Dumnezeu. Tu om fiind, mai
presus de ingeri (avand chip si asemanare divina) pentru ce nu faci ascultare?
Doamne Te
rog, nu ma certa! Sunt aici pentru raspunsul la intrebarea... Nici nu mai stiu
pentru ce intrebare am venit. Of, mi-a luat Dumnezeu mintile... Cum sa-ti ia
Dumnezeu mintile? Vorbesti cu pacat. Tinere, trezeste-te la realitate dar nu
confunda realitatea cu Adevarul. Realitatea nu-i tot una cu Adevarul... Aveam
impresia ca ingerasul face filosofie. Gata, mi-am amintit... Pentru asta am
venit aici. Doresc sa fiu lamuirt daca am ales bine Teologia sau trebuia sa
intru la Filosofie. Studiez Teologia si sunt pasionat de Filosofie. Sunt nebun
Doamne... Iar vorbesti cu pacat. Respecta voia Domnului si lasa impresiile tale
personale. Nu tu ai ales, Dumnezeu te-a ales si Dumnezeu este Singurul care
face minuni.
Slava lui
Dumnezeu pentru Toate! Lumina parea naturala. Privesc in jur. Icoana cu Sf.
Ierarah Nicolae. Tabloul cu mama. Biblioteca... Unde sunt de fapt sau unde am
fost? Acum sunt in camera mea. A fost un vis, a fost o vedenie? Nu stiu. Stiu
doar ca am stat la rugaciune si imi dau seama ca am pasit departe. Cat de
departe? Mult prea departe. Departe de tot.
15 - 03 – 2013
Teiul
Teiul va
fi taiat, plecati de aici, hai la o parte! Nicu e nervos. Nervii lui intuneca
si cerul. Nimeni nu-l stapaneste. Pare iesit din minti. Elena, cu lacrimi in
ochi, lacrimi ce se rostogolesc ca fulgii de nea pe un deal trufas, striga cat
poate de tare: Nuuu! Te implor tata... Te implor nu taia teiul!
Vantul adie
molcom. Crengile teiului se impletesc cu umile raze de soare. Strigatul Elenei
se aude razlet. Mama ei, din mila, a convinso sa intre in casa. De ce sa vada
copila asemenea ,,crima"? Copii nu au voie sa planga. Copii sunt doar pentru
zambet. Din pacate sunt si multi copilasi care sufera. Lumea minunata a
copiilor exista in povesti, in cantece. Trista realitate ne face nervosi ca
Nicu. Sa revenim la scurta povestire. Nicu porneste drujba. Trunchiul e prea
mare pentru topor.
Pe drum
trece nea Vasile, om batran si calculat. - Nicule, mai Nicule, nu taia teiul...
ca e bun... - Hai bre nea Vasile, vezi-ti de treaba matale! Nu pot vedea
soarele de teiul asta mare... - Fa ce vrei Nicule, dar macar nu-l taia din
radacina. - De ce sa nu-l tai din radacina? - Radacina este esenta vietii. -
Hai bre, pleaca cu filosofia matale de aici.
Teiul e la
pamant. In cadere s-a frant si zace ranit pe pamantul rece si negru. Pamantul,
simbol al mortii (prin ingropare) dar si simbol al fertilitatii, al roadelor. E
un paradox. Din pamant (re)naste si viata si moartea. Moartea... Sa nu ne fie
frica. Pr. Arsenie Papacioc ne spune ca moartea nu inseamna moarte. Moartea
este o poarta spre vesnicie. O trecere de la viata la viata. Deci, din punct de
vedere ortodox nu exista moarte. Revin la poveste. Teiul rasufla greu. A fost
chinuit. Aerul l-a zgariat pe chipul inimii si ,,ciung" aproape ca si-a
pierdut din demnitate, insa eroul e erou si schiop, si fara o mana. Izbanda eroului e in lupta nu in
lasitate. Lasitatea tine de mediocritate. Oamneii superficiali fug de lupta.
Lupta cu pacatul e cea mai grea lupta. Fara Rugaciune, fara Dumnezeu nu biruim.
Psihologia nu te ajuta intru mantuire. Nu vrem sa recunoastem, dar punem azi
accent pe psihologie din lipsa de credinta. Teiul a avut credinta si a tacut.
Nu a plans. Si-a trait durerea-n taina. Ca martirii.
Soarele
timid din acea zi de martie, isi ascunde prezenta in nori. Teiul era deja lemne
de foc. In cateva ore a fost facut bucati, bucatele. Si-a pierdut fiinta, dar
nu si-a pierdut trecutul glorios, nu si-a pierdut constiinta, memoria... Lumea
care trecea pe drum se intreba retoric: cine o fi fost nebunul ala care a taiat
teiul lui nea Gheorghe. Lumea avea dreptate. Numai un nebun putea face asta dintr-un
motiv absurd. Nu vedea soarele de tei. Adevarul ca teiul era foarte mare, dar
problema nu era teiul, ci omul. Asa si cu Dumnezeu. Ucidem cerul, ucidem taina,
ucidem totul ca sa-L vedem la Fata. ,,Taiem" Lumina ca sa vedem
intunericul. E logic ce facem? Nu, nu e logic, dar e ca si in povestea teiului
... o nebunie.
14 / 03/ 2013
Ultimul cuvant
Cerul a fost si va fi vesnic.
Citate despre cer
Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer. (Sf.
Vasile cel Mare)
Cerul instelat deasupra mea, iar legea morala in
mine. (Immanuel Kant)
Cand privesc albastrul cerului si orice albastru,
incetez pe loc de-a mai apartine acestei lumi.
(Emil Cioran)
(postfata) de Patricia-Viorica
Cuprins
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu